Serialul „Las Fierbinți” – când comedia se transformă în portavocea Guvernului Bolojan
„Las Fierbinți” a fost, ani de zile, o oglindă genială a României profunde. Un sat imaginar, populat de personaje savuroase — Bobiță, Celentano, Robi, Aspirina, Ardiles — care, cu umor și inteligență, radiografiau defectele unei țări întregi. Era un spectacol de libertate: râdeam de politicieni, de birocrați, de noi înșine.
Dar, de o vreme, ceva s-a schimbat. Tonul glumelor e altul, mesajul s-a îndulcit, iar ironia s-a topit într-un discurs de apreciere pentru puterea actuală. În loc de satiră mușcătoare, vedem elogii transparente. În loc să râdă de autoritate, „Las Fierbinți” pare că o aplaudă.
Într-un episod recent, Celentano — eternul bețiv-filosof al satului — îl ridică în slăvi pe Ilie Bolojan, spunând că „e bizon, dom’le, face treabă, taie în carne vie, dar pune ordine!”. Bobiță aprobă, iar Robi, polițistul satului, adaugă solemn: „Așa trebuie să fie un om de stat adevărat, să slujească cetățeanul!”.
Nu mai e doar o replică dintr-un scenariu comic, ci un mesaj clar: Bolojan devine simbolul „administratorului ideal”, model de conducător înțelept și curajos. Când până și Celentano, personajul care ironiza orice formă de autoritate, devine admirator al unui politician real, satira își pierde libertatea și capătă un scop.
Iar acest tipar nu se oprește aici. Serialul inserează, tot mai des, replici care laudă Guvernul condus de Ilie Bolojan și politicile sale: „Ăștia de acum parcă mai mișcă ceva, nu doar promit”, spune unul dintre personaje într-o scenă care, în alt context, ar fi părut doar o glumă. Acum însă, când toate vin într-un cor de „ordinea s-a făcut”, „treburile merg mai bine”, pare mai degrabă un refren de campanie.
Aspirina, odinioară vocea lucidă, critică și ironică, rostește cu seriozitate: „Statul suntem noi, trebuie să ne facem treaba cu cinste și onoare!”. E o replică demnă de un discurs guvernamental, nu de o comedie rurală.
„Las Fierbinți” nu mai e doar un serial despre satul românesc. Devine o platformă de imagine pentru administrația „eficientă” a lui Bolojan și pentru „Guvernul responsabil” al lui Bolojan. Se schimbă nu doar tonul, ci și sensul: de la umorul care lovea puterea, la umorul care o lustruiește.
E firesc ca un serial longeviv să evolueze, dar direcția aceasta — dinspre satiră spre propagandă — e periculoasă. Umorul, atunci când se aliniază la discursul oficial, încetează să mai fie liber.
Ardiles, care altădată făcea haz de politicieni cu replica „Las’ că vine campania și iar ne pupă toți pe frunte!”, azi tace. Râsul lui a fost înlocuit cu un zâmbet conformist.
Publicul, însă, simte diferența. „Las Fierbinți” era oglinda poporului — acum riscă să devină vitrina guvernului.
Și totuși, poate că acesta e adevăratul test al satirei: să rămână critică atunci când tentația compromisului e mare. Să râdă și de cei puternici, nu doar cu ei.
Când Celentano îl laudă pe Bolojan, iar Robi vorbește despre reforme ca un purtător de cuvânt al Guvernului, nu mai e vorba doar despre scenariu — e vorba despre direcție. Iar direcția pare clară: de la comedie liberă la divertisment obedient.
„Las Fierbinți” a fost un simbol al umorului românesc. Să sperăm că nu devine, încet-încet, un instrument al puterii pe care cândva o ridiculiza.
