Editorial: România pe tabla de șah a marilor puteri
De mai bine de trei decenii, România nu pare să-și fi găsit un drum propriu în politica externă, ci mai degrabă un culoar de obediență. Aflat mereu în siajul unor mari puteri, statul român s-a reconfigurat strategic după interesele altora, nu după ale sale.
Dacă în anii ’90, sub Iliescu, România rămânea în siajul Moscovei, în ciuda retoricii democratice, între cele două mandate ale sale, președinția lui Constantinescu a fost dominată de conflictul de interese externe dintre Rusia, SUA și UE, concurând pentru controlul politic și economic asupra țării. Odată cu venirea lui Băsescu s-a trecut brusc sub tutela Washingtonului, însă fără negocieri reale, fără câștiguri clare, am devenit avanpost militar, nu partener egal.
A urmat epoca Iohannis, în care axa Berlin–Bruxelles a dominat politica românească. Germania a fost modelul absolut, cu tot cu austeritate, reguli fiscale și direcții impuse de Comisia Europeană. S-a vorbit puțin despre interesul național și mult despre „aliniere”. Nu întâmplător, România a devenit una dintre țările cel mai puțin capabile să-și negocieze interesele, fie în privința Schengen, fie a fondurilor europene.
Astăzi, cu pași grăbiți, ne îndreptăm spre o nouă dominație: Franța. Ingerințele franceze în politica românească în 2025 sunt evidente pentru orice observator atent. Vizite repetate ale ambasadorului Franței la CCR sau la lideri de partid, mesaje de susținere mascată în campanii electorale și o avalanșă de contracte strategice semnate cu companii franceze. Nu e o simplă coincidență, ci o nouă etapă dintr-o rotație predictibilă: România, piesă de schimb pe tabla altora.
Pe lângă aceste „puteri dominante” — Rusia, SUA, Germania, Franța — mai avem și țări care, deși mai mici, acționează eficient în apărarea propriilor interese: Olanda, Austria sau Italia. Acestea nu ezită să blocheze decizii strategice pentru România, fie că e vorba de aderarea la Schengen, fie de redistribuirea de fonduri sau cote de refugiați. Practic, suntem singura țară care pare să nu aibă niciun instrument de presiune în negocierile internaționale.
România este captivă unei strategii de stat slab, fără diplomație coerentă și fără viziune pe termen lung. De fiecare dată când schimbăm „stăpânul ideologic”, elitele politice se conformează, în loc să negocieze. Suntem spectatori la propriul destin geopolitic, tratați ca o provincie de graniță utilă în planurile altora.
În acest context, ideea că votul cetățeanului contează este tot mai iluzorie. Politica internă se supune jocurilor externe, partidele se aliniază fără rezerve la axele de influență, iar promisiunile făcute electoratului sunt repede abandonate pentru a nu deranja „partenerii strategici”. Într-o Românie democratică doar pe hârtie, puterea reală se joacă departe de urnele de vot.
„România pe tabla de șah a marilor puteri” nu este o pledoarie pentru izolaționism, ci un apel la echilibru, demnitate și suveranitate. România nu trebuie să iasă de pe tabla de șah, ci să înceteze să mai fie un pion. Poate deveni un jucător, dacă va învăța să-și aleagă partenerii și să negocieze, nu să se supună orbește. Dar pentru asta, trebuie mai întâi să aibă voință politică și o clasă conducătoare care nu se teme să spună „nu”.
România nu va deveni un stat respectat în jocul geopolitic atâta timp cât se comportă ca un teritoriu de influență, nu ca o națiune suverană. Pendularea între marile puteri fără un interes propriu clar nu înseamnă diplomație, ci vasalitate. Atât timp cât elitele noastre politice acceptă fără opoziție ingerințele externe, ignorând voința cetățenilor și interesele reale ale statului, votul rămâne un exercițiu decorativ, nu un instrument al democrației. România are nevoie urgent de lideri care să negocieze, nu să servească. Numai așa putem spera că, într-o zi, vom muta și noi piese pe tabla de șah.
(sursa foto: https://andreipopete.com/2025/07/27/romania-pe-tabla-de-sah-a-marilor-puteri/)
ANDREI POPETE- PĂTRAȘCU
