Interferențele franceze, o realitate ignorată în tăcere

În contextul politicii externe actual, opinia publică din România este constant avertizată cu privire la pericolul interferențelor rusești în alegeri. Cu toate acestea, puțini au curajul să vorbească despre o realitate cel puțin la fel de gravă: influența tot mai evidentă a Franței în procesul politic românesc. De la mesajele directe transmise de președintele Emmanuel Macron, până la vizite ambasadorului francez la diverse instituții în timpul campaniilor electorale, interferența nu mai este o ipoteză, ci o stare de fapt.

În mod surprinzător, aceste influențe nu au provocat nicio reacție serioasă din partea autorităților române sau a liderilor de opinie. Vizita ambasadorului Franței la Ilie Bolojan și ulterior la Curtea Constituțională a României, ridică semne serioase de întrebare privind limitele diplomației și legitimitatea implicării directe într-un moment electoral sensibil. Ce căuta diplomatul francez în vizită la președintele CCR? Într-o democrație autentică, astfel de gesturi ar fi fost imediat sancționate prin poziții oficiale ferme. În România, însă, aceste acțiuni au fost trecute sub tăcere, în timp ce toată atenția a fost și este canalizată spre presupusele amenințări rusești. Se creează astfel un dezechilibru periculos în percepția publică, unul care folosește dubla măsură în funcție de „prietenia strategică” invocată.

Mesajele lui Emmanuel Macron privind susținerea unui anumit parcurs politic pentru România nu au fost doar gesturi de curtoazie diplomatică, ci semnale clare către alegători și instituții. Faptul că aceste declarații au fost preluate și promovate intens de canale media influente din România adâncește suspiciunea că unele opțiuni electorale au fost validate extern, înainte ca românii să voteze.

A continua să pretindem că interferențele franceze nu au existat sau nu sunt importante înseamnă să închidem ochii la o realitate evidentă. În loc să investigăm obiectiv orice amestec extern – fie că vine din Est sau din Vest – preferăm confortul alianțelor de conjunctură, în detrimentul unei suveranități reale. De ce e mai acceptabil să fim influențați de Paris decât de Moscova? România are dreptul să-și decidă singură viitorul politic. O democrație matură înseamnă o democrație imună la presiuni externe, indiferent de unde vin. Tăcerea față de influența franceză este complicitate, iar complicitatea, în fața adevărului, este primul pas spre pierderea suveranității.

ANDREI POPETE-PĂTRAȘCU