Kremlinul atacă: Noul lider al României, indezirabil pentru că vrea să negocieze cu Moscova

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a lansat critici la adresa Europei și a unor state precum România și Republica Moldova, acuzându-le că au fost mereu „moralizatoare” și ostile față de Vladimir Putin.
Într-un interviu pentru publicația franceză Le Point, Peskov acuză că „europenii au încercat să ne dea lecții de democrație, motiv pentru care l-au atacat constant pe Putin”.
„Tocmai! Cine? România, Franța, Moldova! Vă amintiți acel candidat la alegerile franceze, acel bancher, cel care a fost prins într-un hotel din Washington cu o femeie”, a continuat el.
Peskov critică România: „Dacă vrei dialog cu Rusia, ești descalificat automat”
Într-un interviu oferit publicației franceze Le Point, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a lansat acuzații dure la adresa Uniunii Europene și a unor țări est-europene, inclusiv România. Acesta a comentat pe marginea alegerilor prezidențiale anulate la București și a reacțiilor din Vest.
„În România, dacă un candidat are curajul să propună discuții cu Moscova, e imediat etichetat drept inacceptabil și scos din joc. Așa s-a întâmplat recent. Și nimeni nu a condamnat această decizie. Cine își permite să dea lecții de democrație când practică duble standarde?”, a spus Peskov.
El a adăugat că Europa și-a pierdut credibilitatea morală și nu mai este în poziția de a pretinde superioritate: „Ne-am săturat de lecțiile europenilor și de ipocrizia lor.”
Alegerile anulate și cazul Georgescu
Călin Georgescu, candidat independent, s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, urmând să intre în turul doi alături de Elena Lasconi. Totuși, scrutinul a fost invalidat de Curtea Constituțională, după ce rapoarte declasificate ale serviciilor de informații au indicat o implicare directă a Rusiei în influențarea votului.
Această decizie a alimentat tensiuni și a oferit Kremlinului un pretext pentru a critica procesul electoral românesc, considerându-l o dovadă de intoleranță față de opțiunile politice alternative.
„Europa răspunde comenzilor de la Washington”
În același interviu, Peskov a afirmat că Uniunea Europeană s-a transformat într-un executant al politicilor dictate de Statele Unite. El a susținut că renunțarea la cooperarea energetică cu Rusia a fost o mișcare împotriva propriilor interese economice ale Europei.
„Companiile europene și-au sacrificat activele din Rusia și suferă pierderi serioase. Deciziile lor nu au nicio logică economică – sunt pur politice, luate la ordinul Washingtonului. Europa își sabotează singură viitorul”, a declarat Peskov.
Trump vs. Biden: ce îl apropie pe fostul lider american de Putin
Pe final, Peskov a vorbit și despre Donald Trump, subliniind că, deși nu împărtășește complet viziunea lui Vladimir Putin, cei doi au în comun dorința de a menține canalele de comunicare deschise.
„Nu sunt de acord în toate privințele, dar amândoi înțeleg că refuzul dialogului este absurd. Spre deosebire de administrația Biden, care a ales confruntarea în locul negocierii”, a concluzionat el.




