Guvernarea haosului: cabinetul Bolojan și dezmembrarea tăcută a României

Instalat sub promisiunea „responsabilității” și a „reformelor necesare”, cabinetul condus de Ilie Bolojan a reușit, într-un timp record, să genereze o stare generalizată de haos administrativ, social și economic. Sub pretextul stabilizării fiscale, România asistă la o politică de tăieri în lanț, decizii lipsite de viziune și o abandonare sistematică a interesului național, atât din punct de vedere economic, cât și strategic.

Demisia ministrului Educației, Daniel David, este simptomatică pentru această guvernare. Oficial, plecarea sa este prezentată drept una „amiabilă”, motivată de rațiuni profesionale și de dorința ca bugetul pe 2026 să fie construit de succesorul său. Neoficial însă, pe surse, se conturează o realitate mult mai gravă: refuzul de a continua reducerile de cheltuieli într-un domeniu deja subfinanțat cronic – Educația și Cercetarea.

Cu alte cuvinte, unul dintre puținii miniștri tehnocrați, neafiliați politic, care a încercat să mențină o linie de echilibru între reformă și supraviețuirea sistemului, a ales să plece atunci când presiunea austerității a devenit incompatibilă cu responsabilitatea profesională. Nu este un act izolat, ci un semnal de alarmă.

„Reforme” fără țintă națională

Tăierile promovate de guvernul Bolojan nu au ca obiectiv relansarea economiei românești, refacerea infrastructurii sau stimularea investițiilor strategice. Nu vorbim despre un plan coerent de dezvoltare, ci despre o contabilitate seacă, aplicată orbește, în care totul devine sacrificabil: educația, cercetarea, sănătatea, capitalul uman.

În acest context, tot mai multe voci susțin că adevăratul scop al acestor măsuri este strângerea de fonduri pentru direcții externe, în special pentru sprijinirea Ucrainei, fără garanții reale privind utilizarea transparentă a banilor și fără un beneficiu clar pentru România. Oficial, banii pleacă „pentru stabilitate regională”; neoficial, suspiciunile privind deturnarea lor de la scopul declarat sunt tot mai greu de ignorat.

România nu este o putere economică globală și nici un stat care să-și permită luxul de a se autodistruge financiar pentru a acoperi eșecuri sau interese externe. Orice sprijin internațional ar trebui să fie condiționat, transparent și să nu afecteze însăși structura de rezistență a statului român.

Educația – prima victimă colaterală

Cazul Daniel David arată limpede limita până la care se poate merge cu austeritatea fără a produce daune ireversibile. Educația și cercetarea nu sunt cheltuieli inutile, ci investiții strategice. Faptul că un ministru a fost pus în situația de a alege între obediență bugetară și integritate profesională spune totul despre direcția actualei guvernări.

În loc să construiască, cabinetul Bolojan taie. În loc să investească, contabilizează. În loc să apere interesul național, îl negociază.

O țară „stabilizată” pe hârtie

Guvernul invocă evaluările favorabile ale agențiilor de rating și unda verde a Comisiei Europene ca dovadă a succesului. Însă această „stabilizare” este una fragilă, realizată prin amputări interne, nu prin consolidare reală. O economie nu se salvează distrugându-și viitorul, iar o țară nu devine strategic mai puternică atunci când renunță la propriile priorități.

România de astăzi este, sub acest guvern, mai săracă în viziune, mai slabă instituțional și mai vulnerabilă strategic. Demisia unui ministru poate fi trecută la capitolul „evenimente administrative”. Demisia logicii de stat, însă, nu.

Dacă acesta este prețul „reformelor”, atunci nu vorbim despre modernizare, ci despre o desființare lentă, mascată de limbaj tehnocratic și comunicate liniștitoare. Iar nota de plată va veni, inevitabil, nu pentru miniștri, ci pentru cetățeni.