USR se agață de justiție, dar ignoră penalii din interior
USR revine, aproape mecanic, la rețeta care i-a adus cândva capital electoral: justiția. De fiecare dată când apare un scandal major, partidul se repozitionează rapid în postura de apărător absolut al statului de drept, ridicând tonul, fluturând lozinci și indicând vinovați. Doar că, dincolo de acest spectacol moralizator, realitatea internă a USR demontează brutal mesajul public: partidul nu este nici curat, nici consecvent, nici credibil.
În timp ce liderii USR cer „toleranță zero” pentru adversari, în propria curte se tolerează dosare penale, anchete în desfășurare și grave probleme de integritate. Dubla măsură nu mai este un accident, ci un modus operandi. Justiția este invocată selectiv, instrumentalizată politic și abandonată imediat ce riscă să atingă oameni din interiorul partidului. Mesajul implicit este toxic: legea este bună doar când lovește în ceilalți.
Această abordare nu produce reformă, ci confuzie și neîncredere. USR nu vine cu proiecte legislative solide, cu mecanisme clare de responsabilizare sau cu criterii reale de integritate. Vine cu zgomot. Mult zgomot. Comunicate inflamate, conferințe de presă indignate, retorică de piață publică. Toate acestea înlocuiesc munca serioasă, tehnică, grea, necesară pentru a schimba cu adevărat un sistem bolnav.
Mai grav, acest amestec agresiv dintre interesul de partid și funcționarea justiției compromite însăși ideea de reformă. În loc să întărească încrederea publică, o erodează. În loc să curețe sistemul, îl politizează și mai mult. Iar cei care doresc ca nimic să nu se schimbe primesc exact ce le trebuie: dovada că „reforma” este doar o armă politică, nu un proces onest.
În acest climat, discuția reală despre soluții este sufocată. Transparența, criteriile de integritate, responsabilizarea magistraților și a politicienilor dispar sub avalanșa de scandaluri exploatate mediatic. USR preferă să pozeze în justițiar, în loc să fie coerent. Preferă superioritatea morală declarativă, în locul curățeniei interne reale.
Paradoxul este evident și periculos: un partid care pretinde că apără statul de drept ajunge să-l slăbească prin ipocrizie și instrumentalizare. În loc să fie parte a soluției, USR riscă să devină parte a problemei. Atâta timp cât justiția rămâne pentru acest partid un simplu decor de campanie, iar penalii din interior sunt tratați cu indulgență, orice discurs despre reformă nu este doar golit de conținut, ci devine un obstacol în calea schimbării reale.
România nu mai are nevoie de salvatori de ocazie ai justiției. Are nevoie de consecvență, onestitate și curajul de a începe reforma din propria curte. Iar aici, USR eșuează răsunător.
