Drulă descoperă brusc cât de valoroasă e Ana Ciceală: „Hai să lucrăm împreună!”
După ce a dat-o afară din partid, acum își amintește că ar fi minunat să facă un „proiect comun”. Cum se schimbă lucrurile când scad procentele…

Cătălin Drulă, cel care în urmă cu ceva timp a considerat că Ana Ciceală nu mai are loc în USR, pare să fi avut o revelație politică subită. Deși a contribuit la excluderea ei, acum o invită cu entuziasm la colaborare, ca și cum totul ar fi fost doar o mică neînțelegere între prieteni.
Se pare că scăderea abruptă din sondaje are darul de a face pe oricine mai prietenos. Brusc, Drulă descoperă că Ana Ciceală este „integră”, „valoroasă” și, de ce nu, exact omul potrivit pentru un „proiect comun”. În special acum, când el are nevoie urgentă de cineva cu imagine curată pe lângă care să stea. Pură coincidență, desigur.
În discursurile sale recente, Drulă vorbește despre „puncte comune de viziune” și sugerează că Ana Ciceală ar putea coordona domenii importante într-o eventuală administrație. O schimbare de ton remarcabilă, dacă ne amintim că în urmă cu ceva timp viziunea comună se încheia la ușa partidului, când aceasta era dată afară.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Mulți văd în invitația lui Drulă o încercare transparentă de a-și mai spăla imaginea și de a se lipi de credibilitatea altcuiva, acum când nu mai are suficientă proprie. Cei din interiorul USR privesc situația cu un amestec de scepticism și amuzament: e greu să nu observi cât de repede se poate trece de la „nu ai ce căuta la noi” la „hai, te rog, să facem ceva împreună”.
În concluzie, Drulă pare să fi redescoperit brusc valoarea colaborării — mai ales când îi lipsește sprijinul.
(sursa foto: gandul.ro)




