România între două lumi: reconciliere și divizare
Indiferent la ce ne raportăm și ce vorbim, realitatea crudă este că România acestor vremuri s-a împărțit în două. O parte din societate trăiește în umbra trecutului, într-o stare de deziluzie profundă, amenințată de frică și neîncredere. Cealaltă, rătăcind prin labirintul unei dezbinări care pare de neoprit, trăiește în pragul unui conflict aparent irecuperabil.
Au trecut peste trei decenii de la acele vremuri de comunism, de speranță și de iluzii destrămate. De la început, pe scena politică, am urmărit o spirală a unor decizii greșite, a unui sistem corupt, al unor lideri care, în loc să unească, au făcut tot posibilul să divizeze. În această divizare, noi, cetățenii, am devenit martori și victime deopotrivă: unii însetați de schimbare, alții ancorați în inerție, dar cu toții trași în două direcții opuse.
De mai bine de 30 de ani, politica românească conduce cu ochii încrucișați spre interese meschine, în loc să privească spre binele general. În planul discursului public, niciodată nu am avut un model moral clar, o valoare universal acceptată. În loc de idealuri, am avut promisiuni false, atacuri între adversari și o lipsă cronică de ospitalitate față de adevăr și valorile morale.
Dezintegrând valorile morale, politicienii și mediul public au alimentat această scindare. În opinia lor, dacă nu pot fi uniți prin valori, cel mai ușor e să fie dezbinați prin frici, suspiciuni și discursuri divizioniste. În final, sunt aceștia singurii câștigători, în timp ce societatea rămâne victima propriilor sale eșecuri.
Astfel, ajungem la prezentul în care dezbaterile despre candidați, opinii sau despre justiție devin simple facsimile ale unei societăți în criză profundă. În loc să fie o reflexie a unei națiuni unite în valorile sale fundamentale, aceste discuții sunt, adeseori, zgomote de fundal ale unui Parlament rupt în două, ale unui sistem judiciar dezbinat și ale unui popor învrăjbit în suflet.
În absența unui reper moral clar, societatea românească a fost divizată, nu doar pe plan politic, ci și în interiorul fiecăruia dintre noi, iar această lipsă a valorilor a creat un teren fertil pentru discursuri toxice, pentru prejudecăți, pentru partide și lideri care preferă să se agațe de diferențe, decât să caute adevărul comun. Frica de schimbare, egoismul și lipsa de curaj au făcut diferența între cei care aspiră la un viitor pentru toți și cei care doar manipulează și pierd timpul în jocuri meschine.
Din toate aceste cauze, România de astăzi seamănă cu o mare frământată, într-un haos controlat, în care societatea se fragmentază din ce în ce mai mult. Mulți aleg să vadă doar propria lor suferință, propria lor cauză, ignorând adevărata problemă: că această divizare s-a produs pentru că în ultimii 30 de ani ne-am pierdut simțul unității și valorile care ne-ar fi putut face mai puternici.
Este totodată o societate uitată, care-și uită identitatea, fiind împărțită între trecut și viitor, între cei care cred în valori și cei care cred doar în interese imediate. Vorbim despre un popor care încă se caută, ca un fiu pierdut pe plaja timpului, fără să știe exact care-i e drumul sigur.
Această fragilitate a societății noastre este alimentată de o clasă politică slabă, fără viziune și fără responsabilitate, dar și de o populație ezitantă, lipsită de curajul de a-și revendica valorile și adevărul. În aceste condiții, speranța devine o iluzie, iar speranța în schimbare pare să se risipească asemenea unei umbre risipite de vânt.
Însă chiar dacă societatea românească pare ruptă în două, nu este totul pierdut. În noi încă mai trăiește acea scânteie de speranță, pasărea Phoenix, aceea care ne face să ne întrebăm dacă nu cumva totul depinde de reacția noastră, de reacția fiecăruia. În ciuda acestor diviziuni, trebuie să învățăm să privim dincolo de diferențe și să conștientizăm că în inimile noastre, în sufletele noastre, există un adevăr universal: unitatea și iubirea sunt singurele căi spre renaștere.
Cum putem repara împărțirea aceasta? Prin responsabilitate, prin implicare sinceră și, mai ales, printr-un apel la valorile fundamentale: dreptate, adevăr, iubire și respect. În aceste vremuri, nu mai avem dreptul să rămânem indiferenți; trebuie să ne regăsim speranța în noi înșine, să devenim uniți în dorința de a construi un viitor mai drept, dincolo de diversitatea de opinii sau de interes.
Suntem cu toții chemați să ne regăsim sufletul, să fim uniți și să reacționăm în fața acestei împărțiri care ne-a fost impusă, pentru că doar atunci când vom învăța să ne iubim națiunea, cu toate neputințele și contradicțiile ei, vom putea construi o societate bazată pe principii și valori durabile.
Așadar, dragi români, chiar dacă această societate pare spartă în două, chiar dacă diferențele se adâncesc și ne fac să ne simțim mereu mai departe unul de celălalt, nu trebuie să uităm că puterea noastră adevărată stă în inima fiecăruia. Într-un moment în care totul pare pierdut, trebuie să ne amintim că iubirea de țară, de neam și de propriile valori trebuie să fie ancora care să ne lege din nou, din interior.
Nu este ușor să reconstruim această unitate, dar nu există altă cale. În aceste vremuri tulburi, trebuie să fim curajoși și să recunoaștem că adevărata schimbare începe cu fiecare dintre noi. Să încetăm să ne mai învinovățim reciproc și să ne mai împărțim în tabere; să ne uităm cu milă și responsabilitate în oglinda sufletului nostru! Să acceptăm ca adevărul, dreptatea și iubirea de aproape să devină stelele călăuzitoare ale viitorului nostru, pentru că lumea nu devine mai bună doar cu vorbe frumoase sau discursuri mari, ci cu fapte mărunte, cu gesturi de solidaritate, cu reconstrucția încrederii. Și aceste gesturi trebuie să fie în fiecare zi, în fiecare gând și în fiecare exemplu pe care îl dăm viitorului.
Este timpul să ne trezim din această stare de indiferență și să înțelegem că tot răul pe care îl vedem în jurul nostru a fost, în mare parte, produsul neglijenței noastre. Împreună, putem să renaștem, să reconstruim zidurile încrederii și să scriem o nouă pagină a istoriei națiunii noastre, una în care iubirea, adevărul și unitatea vor fi fundamentale.
Pentru că, de fapt, România aceasta frumoasă, plină de tradiție și de suflet, nu poate fi despărțită în două. Ea este o țară-unitate, trecută prin multe, care a dovedit de fiecare dată că, în adâncul ființei sale, are puterea de a renaște, de a ierta și de a merge mai departe.
În prezentul în care discutăm despre candidaturi, opinii sau despre justiție, toate aceste subiecte devin doar exponenți ai unei societăți care, de fapt, s-a rupt la nivelul valorilor. În loc să fie actori ai schimbării, mulți dintre noi răspund provocărilor cu indiferență sau pasivitate.
Trebuie să fim uniți nu doar în vorbe, ci și în fapte! Să fim conștienți că, împreună, putem sparge aceste ziduri ale dezbinării și putem construi o Românie a solidarității, a sincerității și a iubirii sincere pentru toți oamenii!
În cele din urmă, această națiune nu trebuie niciodată să uite că unitatea nu este doar o vorbă goală, ci fundamentul pe care se clădește orice început de mântuire și orice nouă speranță.
Cu inima deschisă și cu sufletul plin de iubire, putem să redăm acestei țări lumina de odinioară și să-i oferim un nou răsărit, căci această țară nu este doar pământ și vise frânte, ci un adevărat talisman al iubirii neamului românesc.
