Avocatul Poporului sau avocatul privilegiilor? USR își dă arama pe față
Partidul care a clădit ani la rând un discurs moralist despre „corectitudine”, „egalitate” și „sfârșitul privilegiilor” se prăbușește sub propria ipocrizie. USR, autoproclamatul dușman al pensiilor speciale, a propus pentru funcția de Avocat al Poporului o persoană care trăiește exact din ceea ce partidul pretinde că vrea să desființeze: o pensie specială de 27.955 de lei lunar.
Roxana Rizoiu, magistrat asimilat și pensionată la doar 50 de ani, încasează aproape 28.000 de lei în fiecare lună. Declarația sa de avere este un manual al prosperității publice: cinci apartamente, două case de vacanță, peste zece conturi bancare și multiple investiții. O avere impresionantă – dar complet incompatibilă cu imaginea „femeii care apără cetățeanul de rând” pe care USR încearcă să o vândă.
Mai mult, Rizoiu nu este o figură neutră. A finanțat campania lui Nicușor Dan, primarul Capitalei, cu peste 120.000 de lei – o sumă considerabilă, care o transformă într-un creditor direct al edilului. Și, prin extensie, ridică semne serioase de întrebare despre independența propunerii făcute de USR.
Este greu de găsit un exemplu mai clar de dublu standard politic. În timp ce USR își face campanie pozând în apărătorul celor nedreptățiți, în culise promovează oameni care beneficiază exact de privilegiile sistemului pe care pretinde că-l combate.
De la Cătălin Drulă până la Dominic Fritz, liderii USR au ridicat ipocrizia la rang de artă: în timp ce critică „ciuma pensiilor speciale”, partidul lor împinge spre funcții cheie oameni care încasează lunar cât salariul pe un an al unui profesor.
USR nu mai e partidul curățeniei morale, ci un club select al privilegiaților care mimează lupta cu privilegiile.
Propunerea Roxanei Rizoiu nu este doar o rușine politică. Este o sfidare directă la adresa românilor care trăiesc din salarii mici, care își plătesc taxele și care încă mai cred – din ce în ce mai greu – că există o diferență între „cei noi” și „cei vechi”.
În realitate, USR a devenit exact ceea ce spunea că urăște: un partid al ipocriziei instituționalizate, care predică modestia, dar trăiește din privilegiu.
