Justiția care expiră – cum a scăpat Nicușor Constantinescu, fostul baron de Constanța, de răspundere
Încă o dată, Justiția română își dă examenul — și pică rușinos. Nicușor Constantinescu, fostul baron de Constanța, scapă definitiv dintr-un dosar de corupție de milioane de lei. Nu pentru că ar fi fost nevinovat, nu pentru că faptele nu s-au petrecut, ci pentru că timpul a avut mai multă răbdare decât legea. Prescripția – acest colac de salvare al politicienilor cu dosare grele – a devenit, din nou, instrumentul perfect al impunității.
Curtea de Apel Constanța a decis încetarea procesului penal, invocând prescripția răspunderii. Adică, da, abuzul în serviciu a existat. Da, prejudiciul de peste 5,5 milioane de lei a fost constatat. Dar nimeni nu mai răspunde pentru el. Dosarul s-a stins, iar vinovații ies din scenă cu fruntea sus, protejați de hățișurile unui sistem care se preface că aplică legea.
Între 2009 și 2013, în plin apogeu al influenței sale, Constantinescu ar fi direcționat bani publici către lucrări fictive sau supraevaluate la Herghelia Mangalia și Lacul Corbu – locuri care nici măcar nu țineau de Consiliul Județean. Regia de Drumuri și Poduri din subordine factura lucrări de patru ori mai mari decât cele efectiv executate, spun procurorii. Într-un stat normal, asemenea fapte ar fi adus ani grei de închisoare. În România, aduc doar… timp. Iar timpul, știm deja, vindecă tot – inclusiv corupția.
Cine poartă vina? Judecătorii? Procurorii? Legislatorii care au produs haos prin deciziile Curții Constituționale privind prescripțiile? Toți și niciunul. În final, sistemul este conceput astfel încât dosarele grele să se stingă de la sine, ca lumânările uitate într-o biserică pustie. Statul nu este neputincios — este complice.
Cazul lui Nicușor Constantinescu e doar un episod dintr-o serie lungă de eșecuri care arată cât de fragilă e lupta anticorupție. Dosare spectaculoase se prăbușesc sub greutatea propriilor întârzieri, iar cei care au furat zeci de milioane se retrag liniștiți, eventual în vilele construite din bani publici. Între timp, oamenii simpli se uită neputincioși la o justiție care nu mai are nici forță, nici rușine.
Constantinescu rămâne cu o datorie de 5,57 milioane de lei față de stat. O cifră rece, o ironie amară. Pentru că datoria morală – cea față de cetățenii care i-au plătit excesele – nu se prescrie niciodată. Din păcate, într-o Românie unde legea se aplică pe alese, timpul a devenit cel mai bun avocat al corupților. Iar justiția? Doarme liniștită, așteptând următoarea prescripție.
Sursa foto: economica.net
