Moartea zimbrilor din Munții Țarcu, ignorată de ministra Buzoianu

Peste 20 de zimbri din Munții Țarcu au murit recent, reprezentând aproape 10% dintr-o populație de aproximativ 300 de exemplare din Armeniș, în Caraș-Severin. Cauza, o infestare parazitară masivă, a fost confirmată de specialiști. În orice stat responsabil, o asemenea pierdere de faună protejată ar fi generat reacții rapide, anchete, asumări publice și măsuri de prevenție. În România, însă, cadavrele zimbrilor au fost lăsate să putrezească, iar tăcerea Ministerului Mediului trădează o lipsă gravă de interes față de conservarea biodiversității.

Zimbrul nu este un animal oarecare. Este simbol național, specie reintrodusă în libertate cu eforturi internaționale și resurse consistente, atent monitorizat și parte a unor proiecte de conservare care implică România în plan european. Să pierzi peste 20 de exemplare într-un singur val, fără nicio intervenție instituțională sau comunicare oficială, este o dovadă de neglijență crasă. Nu putem invoca forțele naturii atunci când vorbim despre paraziți cunoscuți, prevenibili prin simpla supraveghere veterinară.

Ministra Mediului, în loc să își îndeplinească atribuțiile legate de protejarea ecosistemelor și a faunei, pare mai preocupată de jocurile de imagine și de poziționările politice. Prezența ei în spațiul public se limitează la declarații politice fără substanță și contre cu adversarii din opoziție. În fața acestei tragedii ecologice, doamna ministru nu a găsit timp nici măcar pentru un comunicat sec, darmite pentru o acțiune concretă. Este rușinos și revoltător.

Citeste si: România lui Nicușor și Bolojan: O femeie din Iași, anchetată de poliție pentru că a mâncat un porumbel de foame

În alte țări europene, un astfel de incident ar fi fost urmat de mobilizare națională, controale în toate arealele cu zimbri și fonduri de urgență. La noi, natura moare în tăcere, în timp ce ministerul rămâne captiv într-un cerc de nepăsare și ambiții personale. Dacă ministra Mediului își dorește cu adevărat o carieră politică solidă, ar face bine să înceapă prin a-și respecta fișa postului, și nu prin a călca peste tot ce înseamnă responsabilitate publică.

Acești 20 de zimbri nu sunt doar o statistică. Ei sunt rezultatul a zeci de ani de muncă, simbol al naturii românești și al eforturilor de reabilitare ecologică. Pierderea lor nu este doar o tragedie biologică, ci și una morală. Arată cât de ușor este abandonat un simbol național pentru interese personale și cât de puțin valorează fauna sălbatică în ochii celor puși să o protejeze.

Un ministru care tace când dispar specii protejate, dar vorbește când e vorba de puncte politice, nu are ce căuta într-un minister al Mediului. Până când funcțiile nu vor fi ocupate de profesioniști cu vocație, iar natura nu va fi tratată ca o prioritate reală, astfel de tragedii vor continua. Iar noi vom rămâne să numărăm, în liniște, victimele unei incompetențe asumate.

Andrei Popete Pătrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *