Ilie „Sărăcie” oferă o reacție șocantă: „Nu există motive reale pentru protestele profesorilor”
Se anunță cea mai amplă grevă a profesorilor din ultimii ani

Miercuri, dascălii furioși s-au adunat în fața Guvernului, după ce dimineața și-au exprimat nemulțumirile în fața Ministerului Educației. Premierul Ilie Bolojan a reacționat ferm, considerând că greva generală nu este justificată și anunțând că nu va participa la deschiderea noului an școlar.
De aproape o lună, cadrele didactice din întreaga țară ies în stradă pentru a-și revendica drepturile și a protesta față de măsurile guvernamentale.
„Guvernanții nu doar că au abandonat Educația, ci au trădat-o complet. De aceea, așa cum am anunțat, suntem hotărâți să continuăm protestele și nu vom ceda până când măsurile din Legea Bolojan și Legea 141 nu vor fi abrogate”, a declarat un reprezentant sindical pentru Realitatea PLUS.
„Protestăm pentru a fi auziți, altfel riscăm să fim ignorați și tratați cu nepăsare”, a spus un alt protestatar.
Un alt sindicalist a adăugat: „Ne ascultă, dar nu vor să ne audă. Vocile noastre sunt puternice, iar alături de noi se vor alătura studenți, elevi și părinți. Cerem doar două lucruri clare: demiterea ministrului Educației și anularea măsurilor impuse prin Legea 141.”
Pe de altă parte, premierul Ilie Bolojan susține că greva generală nu este justificată, subliniind că toate cadrele didactice care trebuiau să beneficieze de două ore în plus și normă întreagă au primit aceste drepturi.
„Sunt convins că nu există probleme în acest sens și, prin urmare, o grevă în sistemul de învățământ nu este justificată, indiferent de discursurile, uneori dure, ale sindicatelor”, a afirmat Bolojan.
În paralel, protestele continuă și în alte sectoare, precum cele din primării și parchete.
(sursa foto: hotnews.ro)





