Aproape toate marile evenimente politice de cotitură din istoria României s-au dovedit a fi pagubitoare pentru patrimoniul silvic național

Vorba din popor „codru-i frate cu românu” s-a dovedit a fi doar un mit. Utilizarea imaginilor din satelit între diferiți ani care vizează mai suprafețe mai mari de 5 ha indica diferențe semnificative. Pentru atenuarea prin mijloace silvice a schimbărilor climatice, România, semnatară a convențiilor internaționale de profil (Rio de Janeiro- 1992; Helsinki- 1993), are obligații naționale și internaționale. Alertate de consecințele defrișărilor, guvernele europene au trecut la măsuri de extindere a suprafețelor forestiere (se remarcă în mod deosebit Franța). România este codașă din acest punct de vedere, interesant este că, în plin război (1943-1944) România a împădurit mai mult decât în.anii 90, de exemplu. Iată câteva repere:

Secolul I- teritoriul României era acoperit de păduri în proporție de 80%;

Secolele II-III: se fac defrișări masive în Oltenia pentru fortificații și drumuri pavate cu lemn de stejar;

Secolele X-XVIII: defrișări în câmpii pentru extinderea culturilor agricole, suprafața forestieră scade la 40%;

Anii 1829- 1859: se fac defrișări pentru a cultiva grâu pentru export;

Anii 1864- 1914: o parte din terenurile împădurite primite de țărani sunt defrișate;

Anii 1916- 1935: Se defrișează masiv în urma Legii de reformă agrară din 1920;

Anii 1948- 1989: se defrișează păduri pentru alimentarea marilor companii de prelucrare a lemnului și a exporturilor;

Intre 1990- prezent: crește mult ponderea tăierilor ilegale și scafe controlul statului, mai ales în cazul pădurilor retrocedate.